Din nou, nori cenusii pe cer. Pasari ascunse te indeamna la viata. Printre spasme, te regasesti in poezie.Singuratatea iti face bine, putin te asteptai. Crezi in destin, asteptandu-ti urmatorul moment crucial. Inveti, gandindu-te ca asa se face. Explici si sfatuiesti. Si uiti de tine…
“Marcheaza sfarsitul unei fraze. “ Mai pui doua, si un semn al exclamarii. Tipi, fiind pierdut in lumea cuvintelor si continui sa te zbati pentru orice. Iti doresti nespus, pana cand devine o prioritate in simpla ta respiratie de praf. Folosesti creioane colorate, dar lacrimile nu le lasa sa straluceasca in splendoarea lor antica. Iei radiera si o strangi in pumn. Daca poate sterge urmele creionului, de ce nu si ranile? Incerci sa fii puternic, ca mai apoi sa te intrebi cine esti – asa iti spun ei. Incerci sa te faci auzit, ratare. Renunti.
Si nu faci nimic, dar faci totul…
Iti croiesti propria-ti panza de paianjen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu