Crimeea

Simţea farmecele şi timpurile trecându-i într-un mod hilar printre degetele subţiri şi urmărea să cadă în abisul tinereţii. Urmărea nociv cum ploua peste ea şi şovăia… Era subit de incolor. Îi era frică şi ciudă; pomenea de persoana a treia. Dar continua. Îşi ascundea nepăsător narcisismul în flăcări şi-şi privea chipul, schimbat în necunoscut. Dansa, cântându-şi fericirea; picta, schiţându-şi nemurirea. Îşi amintea, după o lungă separare, rumoarea zilelor de glorie şi o cuprindea egoist în mătase. Îşi purta neîncetat vocea, dar cerea de împrumut buzelor. Cerea învăţarea metodologică a faptelor, gândurilor, credinţelor, ascultând la umbra unei frunze de arţar. Şi când, cu multă îndârjire şi entuziasm,îşi desfăcu aripile largi       şi îşi dădu drumul.

Etern, deci doar o dată

     Şi las apa să îmi pătrundă trupul într-un mod incomparabil de vulgar. Îmi închid ochii, ca să le mai dau o dată satisfacţie – după teoriile lor, nu mai vezi nimic -

     Mă las căutată , sclipind în cioburi de reflexie şi prin praf, sau nu, caut clopote-ndoite.

     Mă ridic spre cer, cu sinteze relevante, şi urlu ca o fiinţă-ntărită ce sunt presupusă a fi. Şi-mi văd sufletul topit după singurătatea afectivă. Îmi suflu în penele-mi turcoaz şi urmăresc, cu o grijă nebună, luminile migratoare din lumea de jos.

     Gândesc, păşind pe pânzele de păianjen, observând şi analizând, obiectiv, subiectiv, teoriile care îmi sunt vândute. Vorbesc în limbi de foc, arzând etern pe lângă soare.

     Şi greşesc. Şi mă ridic. Şi iert.

     Şi îmi cuprind corpul strigător de revoltat/nt şi-mi construiesc cărări, bătătorite cu zaruri ale tinereţii…

Oscilaţie şi-n Paradis

Tremura simţindu-I încheietura mâinii cuprinsă în părul ei umed. Tremura, simţind viitorul aproape.

Înclină capul, lăsând să i se vadă evaziv gâtul, marcat cu urmele încercărilor de adio. Avea ochii golaşi, pierduţi, încărcaţi de genele negre. Strângea din buzele roşii şi moi până când curse o picătură de sânge; şi o simţi ca o sfârşeală.

 Îşi relaxă umerii, ca o depărtare de corp şi lăsă, ca o ispită, să cadă şalul, să îi străbată corpul, adus dintr-o altă lume. Îşi relaxă mâinile şi, în cercuri fără lumină, îşi purta sufletul cu responsabilitate.

Pe când, el o privea cu un dor necunoscut de lume. Se simţea păcălit, se simţea motivat. Pentru prima oară, ştia ce înseamnă confuzia. Sorbea îndoiala, căutând cu disperare un punct comun în/cu acea fiinţă. Stătea, punctând în favoarea orgoliului şi simţea bătăile inimii din ce în ce mai tare.

Se ajuta de picăturile de ploaie , să nu se vadă lacrimile temătoare, şi se apropie de ea. Îi simţi mirosul, îi simţi dorinţele, îi simţi ceea ce a crezut  că pierduse. Îi luă faţa palidă în mâini şi înţelese. Niciodată nu îi ceruse mai mult.

Şi, în văzul tuturor, deci al nimănui, o cuprinse în braţe şi işi lipise buzele reci de ale ei. O sărută în tăcere, ştiind cât de preţioasă e şi îi pătrunse, ca vântul în deşert, în ceea ce numea ea apărare. Şi deodată se lăsă îmbătat în memorii şi în adevărul prea ştiut. Îşi amintea strigătele inimii de durere şi incendiu, prefăcătoria şi nevoia, credinţa şi înşelăciunea. Simţea frică, dar linişte. O regăsire.

Simţea doar ca „adio” nu mai are rost...