Sfârşit ?

    Mâna prea grea îmi împingea autoritar capul mai adânc în apa murdară. Mă vedeam revoltată, dând din mâini şi picioare, ţipând şi luptând pentru ceea ce-mi aparţine : viaţa.

    Dar stăteam. Stăteam, savurând acele clipe, găsindu-mi coordonarea cu valurile apei. Stăteam.

    Şi în sfârşit, nu mai transmiteam nimic.

    Eram separată de lume, de nevoi, de întrebări. De rumoare.

    Alunecam, vrut, nevrut, interzicându-mi să mă opresc.

    Eşarfa de mătase ce o purtam la gât îmi era lipită de faţă, probabil arătându-mi consolare. Iar din când în când, în urechi îmi şoptea marea, alintându-mă cu nisipurile fierbinţi şi sunetul pescăruşilor.

    Şi-ntr-un moment de fantezie, am deschis larg ochii, vrând să mă adaptez. Am deschis gura, vrând să mă fac auzită, dar tot ce-a fost să fie erau nişte bule de apă care, o dată cu trecerea lor, îmi luau trecutul.

    Nu ezitam să le urmăresc. Nu ezitam să-mi amintesc de cearşaful prea mare, prea alb, în care îmi căutam sau voiam să îmi caut libertatea. Nu ezitam să îmi amintesc de ieri, pe când îţi spuneam să vii să ma iei – şi spre stele. Nu ezitam, sau cel puţin nu mai simţeam greutatea paşilor furnicilor. Nu.

    Tot ce făceam era să-mi eliberez imaginaţia în aburul unui tren vechi şi să-mi arunc evantaiul japonez , cu care l-aş fi îndepărtat, acolo unde ploaia l-ar topi.

    Închid ochii, simţindu-mi remuşcările pierdute şi continui să tac, forţat.

    Mă afundam în gol.

Si tu, si eu, si ea

Simtea nevoia de absenta totului prea mult,de scrisori de amor.,de o revolta ascultata.

Clipea absurd, savurandu-si cafeaua cu lapte. Era singura slabiciune,credea. Dar o trezea de fiecare data la realitate. Insa azi, era pierduta, pierduta in aburul ei,in imprimeurile draperiilor si hainelor de vara, in muzica fara note muzicale. Dadea vina pe strictetea metaforelor si inghitea in sec de fiecare data cand era intrebata de simplitate. Nu permitea, insa nu accepta.

Si statea. Se uita cum frunzele verzi se transforma in fluturi bruni, incercand sa scape de orgoliu si sa nu mai creada in teorii.

Ploua. Cu fiecare picatura simtindu-si o alta bucata furata. Nu i se parea trist,ci doar anemic.

Si lasa capul in jos. Isi juca prefacatoria.

    - Ea nu se lasa -

Dar simtea vantul mai taios si mai grabit ca-n alte dati.

Se vedea pe ea insasi in oglinda. Intinse un deget si il duse in dreptul gurii, apasand pe sticla cu toata forta. Si trase, in stanga, apoi in dreapta, de colturile ei, ca sa vada o alta forma a celor doua linii cuprinse intr-una.

Pe-atunci mergea.

Si ii lua rujul mamei, si cerandu-i ajutor, isi regasi “atunci”. Tipa in adancuri, prin lacrimi si chiote interioare; aduna puf de papadii si-l arunca in sus; aduna buburuze si le soptea la urechi secrete. Simtea roua picarindu-i pe degete si se cutremura fericita alaturi de furnici.

Asa era !

Si poate fi.

Teorii? Nu,nu teorii.

Clipea absurd.Insa, zambind.

De asta data, fara oglinzi retrovizoare.

Crimeea

Simţea farmecele şi timpurile trecându-i într-un mod hilar printre degetele subţiri şi urmărea să cadă în abisul tinereţii. Urmărea nociv cum ploua peste ea şi şovăia… Era subit de incolor. Îi era frică şi ciudă; pomenea de persoana a treia. Dar continua. Îşi ascundea nepăsător narcisismul în flăcări şi-şi privea chipul, schimbat în necunoscut. Dansa, cântându-şi fericirea; picta, schiţându-şi nemurirea. Îşi amintea, după o lungă separare, rumoarea zilelor de glorie şi o cuprindea egoist în mătase. Îşi purta neîncetat vocea, dar cerea de împrumut buzelor. Cerea învăţarea metodologică a faptelor, gândurilor, credinţelor, ascultând la umbra unei frunze de arţar. Şi când, cu multă îndârjire şi entuziasm,îşi desfăcu aripile largi       şi îşi dădu drumul.

Etern, deci doar o dată

     Şi las apa să îmi pătrundă trupul într-un mod incomparabil de vulgar. Îmi închid ochii, ca să le mai dau o dată satisfacţie – după teoriile lor, nu mai vezi nimic -

     Mă las căutată , sclipind în cioburi de reflexie şi prin praf, sau nu, caut clopote-ndoite.

     Mă ridic spre cer, cu sinteze relevante, şi urlu ca o fiinţă-ntărită ce sunt presupusă a fi. Şi-mi văd sufletul topit după singurătatea afectivă. Îmi suflu în penele-mi turcoaz şi urmăresc, cu o grijă nebună, luminile migratoare din lumea de jos.

     Gândesc, păşind pe pânzele de păianjen, observând şi analizând, obiectiv, subiectiv, teoriile care îmi sunt vândute. Vorbesc în limbi de foc, arzând etern pe lângă soare.

     Şi greşesc. Şi mă ridic. Şi iert.

     Şi îmi cuprind corpul strigător de revoltat/nt şi-mi construiesc cărări, bătătorite cu zaruri ale tinereţii…

Oscilaţie şi-n Paradis

Tremura simţindu-I încheietura mâinii cuprinsă în părul ei umed. Tremura, simţind viitorul aproape.

Înclină capul, lăsând să i se vadă evaziv gâtul, marcat cu urmele încercărilor de adio. Avea ochii golaşi, pierduţi, încărcaţi de genele negre. Strângea din buzele roşii şi moi până când curse o picătură de sânge; şi o simţi ca o sfârşeală.

 Îşi relaxă umerii, ca o depărtare de corp şi lăsă, ca o ispită, să cadă şalul, să îi străbată corpul, adus dintr-o altă lume. Îşi relaxă mâinile şi, în cercuri fără lumină, îşi purta sufletul cu responsabilitate.

Pe când, el o privea cu un dor necunoscut de lume. Se simţea păcălit, se simţea motivat. Pentru prima oară, ştia ce înseamnă confuzia. Sorbea îndoiala, căutând cu disperare un punct comun în/cu acea fiinţă. Stătea, punctând în favoarea orgoliului şi simţea bătăile inimii din ce în ce mai tare.

Se ajuta de picăturile de ploaie , să nu se vadă lacrimile temătoare, şi se apropie de ea. Îi simţi mirosul, îi simţi dorinţele, îi simţi ceea ce a crezut  că pierduse. Îi luă faţa palidă în mâini şi înţelese. Niciodată nu îi ceruse mai mult.

Şi, în văzul tuturor, deci al nimănui, o cuprinse în braţe şi işi lipise buzele reci de ale ei. O sărută în tăcere, ştiind cât de preţioasă e şi îi pătrunse, ca vântul în deşert, în ceea ce numea ea apărare. Şi deodată se lăsă îmbătat în memorii şi în adevărul prea ştiut. Îşi amintea strigătele inimii de durere şi incendiu, prefăcătoria şi nevoia, credinţa şi înşelăciunea. Simţea frică, dar linişte. O regăsire.

Simţea doar ca „adio” nu mai are rost...