Etern, deci doar o dată

     Şi las apa să îmi pătrundă trupul într-un mod incomparabil de vulgar. Îmi închid ochii, ca să le mai dau o dată satisfacţie – după teoriile lor, nu mai vezi nimic -

     Mă las căutată , sclipind în cioburi de reflexie şi prin praf, sau nu, caut clopote-ndoite.

     Mă ridic spre cer, cu sinteze relevante, şi urlu ca o fiinţă-ntărită ce sunt presupusă a fi. Şi-mi văd sufletul topit după singurătatea afectivă. Îmi suflu în penele-mi turcoaz şi urmăresc, cu o grijă nebună, luminile migratoare din lumea de jos.

     Gândesc, păşind pe pânzele de păianjen, observând şi analizând, obiectiv, subiectiv, teoriile care îmi sunt vândute. Vorbesc în limbi de foc, arzând etern pe lângă soare.

     Şi greşesc. Şi mă ridic. Şi iert.

     Şi îmi cuprind corpul strigător de revoltat/nt şi-mi construiesc cărări, bătătorite cu zaruri ale tinereţii…