Mon petit ami.

“Multivitamine” !?

Nu, nu cred.

Eu ma hranesc cu vise.

Ma hranesc cu ganduri.

Azi, azi… Cant un cantec de dragoste. De ce nu? Ma gandesc ca poate, poate imi vine inspiratia. M-am saturat de literatura, cu structuri inteligente, cu vorbe marete. Dar nu ajungem acolo. Ne oprim aici, asa cum de mult ori vrem sa oprim timpul in spatiu.

Imi vin in minte perioadele cand dansam uzi in ploaie. Si ce daca aveam umbrele? Si ce daca erau rosii? Ne saturam cu picaturile mari de ploaie de vara curgand pe fetele noastre. Tineau locul si lacrimilor noastre. De bucurie, tristete,dor…lacrimi. Ne saturam sa privim spre norii cenusii, si stiam, stiam ca vine soarele. Ameteam invartindu-ne in ploaia cu sentimente si nu mai stiam de nimic. Ne lasam ghidati de propriu instinct, propria vointa. Era asa de bine. Si este. Este, si va fi. O stiu, o stii. Pacoste sa pierdem timpul fiindu-ne frica. Eu risc. De fapt, asa am si inceput. Si nu regret. Deloc.

Asa ca azi, ziua a 14-a a lunii a doua,

Copilul din mine iti striga :

Si nu,nu imi deschid umbrela.