Pff. Probabil numai vântul mă înţelege. Sunt noţiuni abstracte, vreau şi nu, mă aştept sau nu să înţelegi. 76. Exact ca rezultatul ei. Ştiu. Ţin prea mult la numere.
Cât de mic şi inocent erai. Îmi transmiteai toată enrgia ta prin ochii tăi.
Uneori aş vrea ca vântul să îmi ia amintirile rele, să îmi ia şi să mă dacă să uit. Uneori, cam de acum încolo, vreau ca o dată cu frunzele aurii, să fie altfel, să fie mai bine. Mult mai bine.
Dar tot ce face el este să se strecoare peste tot, să încline ramurile copacilor, şi ele aproape lipsite de viaţă.
Uneori aş vrea să nu existe melodii triste. Uneori aş vrea să nu se mai sincronizeze atât de bine toate. Cu ce faci tu, cu ce vreau eu.
Like a distant star. De ce fac eu asta? Te rog, te rog răspunde-mi dacă ştii.
Se prefac că mă înţeleg. Se prefac că ştiu, că ascultă, că fac ce e mai bine pentru amândoi. „Dar noi suntem doar doi” , mai ţii minte?
Poate,poate... îţi este frică. Şi mie. Însă am învăţat să tac, să risc, să lupt.
„ Look inside you and be strong”
Sunt atât de multe în mine. Mă simt confuză, vinovată, un plus care poate fi şi minus, dar întotdeauna, întotdeauna va fi egal.
Iar eu 87 ! Ciudat şi bizar şi hilar. Şiroaie, şiroaie, şiroaie ! Cât pentru amândoi!
Iar ea, ea,da, ea. Te-am subestimat. Sau nu, supraestimat. Aveam nevoie de braţele tale şi nişte cuvinte. Aveai toată înţelegerea mea. Orgoliul, ar fi dispărut, şi la mine, şi la tine. Cu puţină importanţă date faptelor. Eu am făcut, tu? Şi iar ajungem la doi...
Aveai cândva ceva diferit decât ceilalţi : un fluture care nu murea, un fluture a cărui suflet alesese să stea cu al tău. Dar tu l-ai gonit.
Probabil pentru că mi-a luat mult mai mult decât crezi tu. Ei... parcă nici nu ne cunoşteam.
Dar îţi mulţumesc pentru lecţia aceasta.
Uite, răsare soarele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu